Cum e să i-ai note mici!

NU am scris m-ai multe zile nu din cauză că nu am avut idei sau întâmplări noi ci din cauză că nu am avut timp,învăț după amiază, vin târziu acasă și până fac tot de ce am nevoie nu reușesc să scriu ceva. Chiar ieri  doream să scriu însă din cauza unor condiții nefavorabile vorbind așa din nou nu am reușit. Ieri m-am simțit ca o elevă din motiv că profesorii noștri de la Universitate se simt tare deștepți și corecți atât de autoritari încât chiar că nu ai nici o plăcere să mergi la lecțiile lor. Și nu e vorba de un lector cu grad mare cu experiențe  ci de o profă care nici masteratul nu l-a terminat, are 23 de ani, adică cu doi ani mai mare decât mine și ea se crede „buricul pământului”, și m-ai ales că predă un obiect neimportant și fără folos. A dat și ea un mini-eseu a naibii de ușor încă de la primul curs pe acre l-am avut iar de atunci au trecut trei săptămâni unde avem de două ori seminar pe săptămână și nu a întrebat blestematul ăla de mini-eseu, tind să menționez că l-am făcut chiar în prima zi și că l-am purtat toate trei săptămâni în geantă. Și vine ea ieri la lecție unde îi abate să ne întrebe mini-esul dat, a naibii, dă atâtea teme pe acasă și de atunci n-ea întrebat o sumedenie de alte teme și eri îi abate una ca asta în cap. Și eu ca o studentă ordonată și stăruitoare m-ă pregătesc tot timpul de lecții de aceea m-ă pregătisem de temele pe care ni l-ea dat însă „spurcatul” ăla de eseu care mi-a stricat toată dispoziția, nervii și care mi-a m-ai adus și o notă minimă, îl las acasă ca să nu tâtâi atâtea hârțoaje în geantă. Și spre ne-norocul meu î-mi m-ă numește pe mine să trec la răspuns, a naibii tot timpul mi se întâmplă astfel de „câcaturi”, am început să m-ă revolt, dar de unde, am luat nota minimă care se putea de pus în rând cu toți derbedeii care nu se prăgătesc deloc și care fregventează orele foarte rar. Unde e dreptatea? Ce naiba suntem la școală, unde dacă nu te-ai pregătit ei nota 1? În 14 ani învățați nu am luat niciodată  nota unu, și aici nați-o bună încep anul cu un  „1” brutal. Dar cel mai comic a fost că nu-mai eu am scris mini-eseul la temă, deoarece l-am discutat după criterii și eu am fost prima care l-am scris îndeosebi.

M-ai stupid ca ieri nu m-am simțit încă de când învăț..

Rolul părinților în educarea copiilor

Familia este un factor determinat care modelează principiile și realizarea copiilor. Familia este o puternică influență asupra a ceea ce am devenit, asupra modului în care ne vedem pe noi înșine, asupra a tot ce ne influențează pe noi. Părinții joacă cel m-ai important rol în formarea copiilor, creșterea și dezvoltarea lor ca personalități. Anume din familie copilul trebuie să învețe normele morale, etice, fiindcă familia este baza fundamentală a formării de sine.Educația trebuie să se manifeste în permanență ca o acțiune unitară, coerentă, iar implicarea educației rezidă în strânsă legătură dintre familie și mediul educațional. Acest lucru impune ca părinții să fie parteneri egali în educația copilului.

Copiii sec.XXI

Întâmplător am dat peste niște poze care m-au uimit. Copii  cu vârstele cuprinse între 8-14 ani pozați în diferite ipostaze, pozele perfecționate prin photoshop și hop apar prin diferite reviste, postere, reclame, atrăgând atenția trecătorilor m-ai mult decât domnișoarele sau doamnele. Apoi te uiți că oamenii se mire î-și fac cruce că pedofilia se răspândește din ce în ce tot m-ai tare, și toți se confruntă cu întrebarea „de ce?”. Dar cine e vinovat de aceasta dacă nu părinții singuri și fotografii care fac reclame copiilor lor în mod deschis.

Omul cu lupi

O altă istorie care este redată în cartea „ Nevroza la copil”, de Freud, este, „Omul cu lupi” este un tânăr de 23 de ani, rus de origine, care suferă de nevroză, Freud găsește sursa acestei boli în copilărie. Reconstituind din amintirile, fantasmele și povestirile tânărului, în cele din urmă se rezolvă ecuația complicată a îmbolnăvirii psihice a acestuia cu care se confruntă în prezent. Materialul oferit de pacient este folosit la maximum de Freud care își pune în practică teoriile sale.

Nu pot să spun mai multe despre acest caz, s-a tratat până la capăt, a scăpat de boala pe care o avea... Istoria dată s-a părut c-am încurcată, fiindcă merge vorba e o boală, apoi de alta, frica de lupi, de animale mici-mari, apoi problema cu abuzurile sexuale din partea surorii, după aia din partea servitoarei, dădacei, la urmă ajunge la problema cu defecațiile care s-au luat din cauza mamei care suferea de dizenterie. Multe idei, o trecere rapidă de la o ideie la alta și tot așa. Poate că cineva care a citit această carte și anume istoria dată, a înțeleso m-ai bine, pentru mine însă a fost c-am dificil de o înțeles. Nu pot să dau m-ai multe detalii despre cazul dat dar pot să spun că în ansamblu e o istorie destul de interesantă.

Pentru cei pasionați de psihanaliză, cele două cazuri sunt un izvor prețios pentru cunoașterea începuturilor terapiei psihanalitice a copiilor.

Pata pe care o lasă o singură minciună nu poate fi ștearsă de o sută de vorbe adevărate.

Nimănui nu-i place să fie mințit, nu contează de cine, măcar și de o persoană pe care nu o cunoaște, ne m-ai vorbind de persoanele la care ții foarte mult s-au pe care le știi de o viață. Minciuna de fapt ia naștere odată cu vorbirea, este ceva ce se atârnă de tine și nu te lasă. Minciuna e ca o a doua mască pe care omul o ea de undeva din cuier și și-o atârnă pe față pentru a arăta că este diferit. Oamenii nu detestă m-ai multe lucruri eu însă mă confrunt cu 2 din ele și le detest foarte mult „Indiferența”, „Minciuna”. Aceste două lucruri pur și simplu te face să te îndeepărtezi de persoana respectivă. Dar vorbim acum de masca care are fața de minciună.

Dacă ai sta să vorbești cu oameni despre aceasta, majoritatea din ei ar spune că detestă minciuna. Dar toți oamenii mint, dar cel mai caraghios lucru este atunci când într-o relație apare minciuna, și dacă observi acest lucru nu e neapărat să spui acest lucru, poți să te întorci și să-ți cauți de treburi m-ai departe sau să te comporți cum te comportai însă să-ți perzi încrederea în persoana dată. Însă totul decurge până la un moment adică dacă perzi încrederea în persoana care îți este alături î-ți pierzi încrederea în tot și î-ți dai seama că nu există persoane care î-ți pot fi alături. Poți să ierți multe însă minciuna e ce-a care stă pe piedistalul cel m-ai înalt. Atunci când apare minciuna din partea unei persoane apropiate apare minciuna și la cei din jur, î-ți dai seama că persoana dată nu are încredere în tine și respectiv nu ai nici tu încredere în ea. Respectiv dacă ai mințit odată de două deja ea se preface în deprindere.

Nu cred să există ceva m-ai dureros decât atunci când afli că ai fost mințit iar primul lucru care î-ți apare în minte este „de ce?”, oare merită să fiu mințit? De ce, o relație nu poate să dureze fără durere? De ce oamenii sunt atât de răi? De ce încerci să faci totul pentru cineva, iar în schimb primești neplăcere? Atunci când ai atâtea neplăceri. Când ți se întâmplă atâtea lucruri dureroase, ajungi la un moment să înțelegi că toate relațiile de dragoste, prietenie, totul este o durere întruchipată. Atunci de ce să fii om și să suferi, să ai sentimente, să ai un anumit comportament, să faci anumite schimbări, anumite lucruri, anumite chestii numai pentr-u a fi plăcut pentr-u cineva dacă în schimb treci prin durere, neplăcere și minciună?  

Caz șocant

Recent am privit un video, care m-a șocat, poate că e de m-ai demult, eu însă l-am văzut abia acum. Câteodată m-ă gândesc că treim în sec. XXI și că întâmplări din astea nu poate să existe, când vezi cât de multe știu copii de 5-6 ani, nu-ți m-ai vine în cap că sunt unii degradați cu totul. Chiar să nu observi că la tine nu e ceva în regulă asta e ce-a mai mare prostie pe care poți să o întâlnești. Merge vorba despre o tânără care a întreținut relații cu unchiul său de la care a rămas încărcinată și ea nici nu a știut aceasta până nu s-a trezit că din vaginul ei iese un copil, adică „NE LOGIC”, așa ceva nu poate să existe..

Poate că ea se temea să spună ceva dar nu că nu a simțit nimic. Chiar în primele 3 luni de sarcină apar dureri de spate deoarece burta se îngrelează, tot în primele luni organismul suferă schimbări dificile deoarece se luptă cu ceva în plus ce apare la el ”copilul” , apare oboseala chiar dacă te odihnești destul, apar grețurile m-ai ales dimineața. te urinezi mai des din cauză că la începutul sarcinii uterul crește și apasă pe vezica urinară.  , apar crampe la picioare din cauza greutății. Sângerări nazale, nas înfundat, sângerări gingivale- rezultatul efectelor hormonale asupra țesutului gâtului. Foamea, cu toate că nu-mai ce te-ai sculat de la masă poate să-ți fie din nou foame. Se umflă picioarele se schimbă mersul, apar pete pe față, la a 7-8 lună apare o linie cafenie pe burtă. Poate că nu toate acestea s-au întâmplat cu ea dar oricum schimbările sunt foarte mari, ne m-ai vorbind de faptul că copilul se mișcă în burtă începând cu luna a 2 . Sunt lucruri destul de elementare care se observă foarte ușor. Și medicul la care recent trecu-se un control e la fel de „tâmpită„ ca și copila dată, cum să nu observi tu ca medic că cu fata aceasta ceva nu e normal? Ce fel de medici avem noi prin instituțiile de învățământ?

O altă prostie este unchiul fetei care a întreținut relații cu ea, ce naiba nu a găsit o altă gaură în care să se satisfacă tocmai la copila asta? în loc să o ajute că  e vai de ea, el și-a m-ai bătut joc de ea.

Și la urmă ne trezim că chiar și nașterea a decurs ușor, femeile fac diferite cursuri, proceduri, citesc diferite cărți, se pregătesc pentru naștere foarte intensiv, și se trezesc cu probleme, iar altele nici nu știu ce e asta și hop nasc destul de bine și ușor, cu ea totul e normal cu copilul tot, cresc sănătoși și totul e bine și frumos. Pe când altele stau numai prin spitale și se confruntă cu diferite probleme. Atunci la ce concluzie ajungem?

 Mai jos e clipul care l-am privit și eu

Micul Hans

”De fapt nu sunt o carte plină de înțelepciune/sunt un om cu contradicțiile sale,,  (C.F.Meyer)

Un citat care mi-a plăcut foarte mult și pe care l-am citi azi într-o carte „ Nevroza la copil” de Sigmund Freud, am citit numai prima parte a cărții în care se povestește despre un băiețel de 5 ani, Herbert Graf (micul Hans cum îi spun toți), fiul lui Max Graf, muzicolog și entuziast susținător al psihanalizei, băiețel care dezvoltase o fobie de cai. Freud l-a văzut de fapt pe băiețel o singură dată, analiza desfășirîndu-se, de fapt, prin intermediul tatălui săi. Copmplexul Oedip este considerat cauza fobiei: dimensiunea ostilă a ambivalenței afective față de tată. După ce a făcut cunoștință cu sursele angoasei sale, Hans rezolvă această problemă într-o manieră a sa, îl căsătorește pe tatăl său cu bunica, fapt care mama sa rămîne liberă și el poate să iasă din nou pe srtadă împreună cu ea.

Interesant pentru mine a fost și comportamentul său față de surioara m-ai mică care apăruse pe lume la numai 2 ani și un sfert, o vede foarte deosebită față de el, micuța are un „facepipi”( așa numește el organul genital) foarte mic în comparație cu a lui, cu toate că și el era mic. De asemenea când toți o lăudau pe micuță și îi acordau atenție se consola spunând :„lumea nu o s-o iubească când o să vadă că ea nu are dinți!”, sau multe lucruri care la prima vedere ți s-ar părea caraghioase, ele sunt lucruri normale pe care trebuie să le aibă un copil la vârsta sa atunci când în familie apare un al doi-lea copil, iar totă atenția care era acordată lui Hans aum i se acordă sorioarei m-ai mici.

Faptul cum Hans depășește această fobie e un lucru extraordinar, așa mic cum este. Mi s-a părut o povestire foarte interesantă , m-ă intriga din ce în ce m-ai mult comportamentul său și faptul cum reacționa la diferite întrebări puse de tatăl său, încât nu m-ai aveam răbdare să văd cu ce se termină...

Am găsit o oarecare plăcere în următoarea conversație, (de fapt aceasta și a fost o primă clarificare a fobiei sale):

****

Vin acasă și vorbesc cu soția mea, care a făcut diverse cumpărături și mi le arată. Printre acestea se află și o pereche de chiloți galbeni. Hans spune de câteva ori: „Pfui”., se aruncă pe jos și scuipă. Soția mea spune că a mai făcut așa de câteva ori, cum vedea chiloții.

Îl întreb:„de ce spui pfui”?

Hans: „Din cauza chiloților”.

Eu: ”De ce, din cauza culorii pentru că e galbenă și îți aminteșe de pipi sau de lumpf (așa numește Hans excrementele)?

Hans: „Lumpful nu este galben, este alb sau negru.” Imediat după aceea: „Faci ușor lumpf când mănânci brânză?”( asta i-am spuso eu odată, când m-a întrebat de ce mănânc brânză.)

Eu: „Da„.

Hans: „ De aceea mergi întotdeauna dimineața să faci lumpf?

Aș vrea tare mult să mănânc brânză cu pâine cu unt”...

****

Hans aseamănă chiloțeii galbeni cu „pipi„ iar în continuare merge vorba despre chiloțeii negri la care face la fel fiind-că îi aseamănă cu „lumpul” (excrementele). De aici reiese din ce cauză părinții aveau probleme cu el ca să meargă la oliță, îi era frică...De asemenea chiloțeii negri îi m-ai aseamănă și cu calul negru de care se teme, iar atunci când mama îi dezbracă și îi aruncă jos î-și aduce aminte de calul care a căzut...

E o istorioară destul de captivantă în care se arată atât comportamentul părinților față de copil cât și comportamentul copilului, destul de dificil, în această perioadă.

Merge vorba despre 1903 (aprilie) Nașterea lui Hans – 1907 (mai) 5 ani -Sfârșitul analizei

Oameni fără cultură (moldoveni)

O zi m-ai stupidă ca aceasta nici că putea să existe.M-am sculat pe la 10.30 abea ridicându-mă din pat, fiind-că m-ă simțeam a naibii de rău, a dat răceala în mine plus la aceasta î-mi mai iese și o măsea de minte, chiar e rău de tot. Dar m-am sculat cu gândul că am numai o pereche la care avem de făcut o cercetare teribilă care aduce numai zarvă. M-am urcat în troleibuzul tuflit cu oameni de stăteau toți cu fețele lipite de ferestre, o îmbâcșeală și o căldură teribilă, iar pe mine mă apucau amețelile de nu vedeam cu ochii, cu greu am ajuns la stația unde trebuia să mă cobor. Alene m-ă ridic pe str.Pușkin la Universitate și ca de obicei d-ai peste tâmpiți de ăștia care merg nu merg pe drum ocupând tot locul, m-ă abțin să nu spun câteva cuvinte murdere în glas îi ocolesc și merg m-ai departe. Altă năpaste m-ă aștepta la Univer, să-i ea naiba pe toțio cei care stau la posturile înalte și pe cei care formulează orarul, tâmpiți nu alta, după cum e săptămâna impară ne-am urcat împreună cu o altă colegă la etajul-4 cab.411, acolo nu era nimeni de ai noștri și am eșit afară, am telefonat o colegă să întreb care e faza și  s-a dovedit că facem lecțiile și din săptămâna pară și impară odată, un tărăboi nu alta. Inervată că a m-ai apărut o pereche în plus am mers în alt bloc la curs.

Dar asta nu e tot. Nu am m-ai stat eu toate 3 perechi ci am mers de la ultima acasă fiind-că m-ă simțeam oribil. Aștept troleibuzul care a venit foarte greu, o tarataică că î-ți părea că acuș îi sar fereștrile, tuflit ca și dimineață cu diferiți indivizi de tot soiul, și iată că aici dă altă chin peste mine,2 indivizi se holbau la mine de parcă erau păliți cu ceva după cap, eu cu căștile în urechi m-am uitat de câteva ori la ei apoi m-am întors în altă direcție și –am lăsat să se holbeze m-ai departe. La a 2 sau a 3 oprire alta și m-ai delicată, se urcă un tânăr destul de chipeș în haine sport nu era nici urât la față dă mărog un băiat în toată firea, și se îndreaptă lângă mine, dar mamă dragă asta a fost chiar culmea, de la el adia a sudoare insuportabil, chiar mi s-a părut că peste așa putoare nu am dat încă niciodată, și el așa se mai răsfoia pe acolo că credeam că chiar am să leșin, eu și așa mă simt rău prin transporturi, m-ă dau eu m-ai într-o parte mai în alta, î-mi mai șterg nasu cu șervețelul, î-mi mai miros hainele, dar dă pute bre nu glumă, mă usturau ochii nu m-ai puteam suporta, și când î-mi m-ai rămăsese 2 opriri m-am coborât și am mers pe jos până acasă. Când m-am văzu acasă am crezut că am nimerit în rai. Acum stau cu un ceai în față aducându-mi aminte prin ce chin am trecut azi. 

Primele impresii

Și din nou muzică....

Cu câteva săptămâni în urmă s-a început univerul, nu am reușit toți să savurăm din vara care a trecut, dar cu siguranță ne-am trezit toți în prag de lecții, cu o sumedenie de lucruri individuale, cercetări și o sumedenie de prostii pe care profii nici că le citesc. Dar dă, trebuie să le facem. Și dacă sincer vorbind nici nu ești motivat ca să le poți face și le realizezi a lehamite fiind-că ți-au tuflit tema în față iar tu fii bun și ad-o la sfârșit de an.

Dar nu aceasta e problema ce-a mai mare, ci faptul cum predau lectorii noști, tipic la toate obiectele. S-a început lecția, profesorul/ara ca de obicei cîteva minute întârzie fiind-că fie a mai pălăvrăgit la Decanat cu alți profesori despre studenți, fie că au m-ai discutat vecinii, rudele, colegii lor și alte persoane influente, El s-au Ea se îndreaptă alene spre auditoriul necesar unde v-a avea loc fie cursul fie seminarul. Dar, hai să vorbim despre curs, a intrat profesoara ( vo-i întrebuința acest termen mai des fiind-că nu avem profesori de genul masculin) cu o față înăcrită de parcă îi iești dator cu ceva îi cuprinde cu privirea pe toți să vadă cine nu s-a sculat să o salute (acest gest stupid îl cer aproape toți profesorii) ca apoi să-l terorizeze toată perechea, se îndreaptă spre ,,catedră,, așa o numesc ei, cîteva scânduri bătute în cuie de pe vremea bunicii mele, și î-și scot foile de xerox în față fie îngălbenite de ani de zile, fie scoase de dimineață la printer, și încep să dicteze, o dictare a lehamite, unii vorbesc prea încet alții vorbesc de parcă nu au frână, apoi se m-ai întrerup din citire făcând câte o observație, s-au dau câte o întrebare retorică ” Ce nu a-ți înțeles?,, de parcă ar fi ceva de înțeles,apoi urmează tema de pregătit pentru seminar și atâta tot, uite așa decurge un curs plictisitor. Dar nici seminarele nu sunt mai delicate, tot aceeași întârziere delicată, după care profesoara face apelul și începe să caute cu ochii prin clasă dacă cineva dorește să răspundă, și dacă nu e nimeni ne m-ai dojenește ca în clasele primare și începe să ne așeze în grupușoare pentru a lucra, s-au facem tabele sau realizăm tema prin diferite scheme lucrând cu cariocile, creionașele și foițele colorate ca la grădiniță. Până noi facem diferite tâmpenii nefolositoare profa stă în fața noastră ocupându-se și ea cu diferite tâmpenii care nu o interesează, răsfoiește caietele noastre s-au deschide registrul și se ”holbează,,  drept vorbind, la absențe, note, obiecte, de parcă asta e treaba ei. Ne m-ai întreabă ea ceea ce am făcut dacă reușește dacă nu rămâne pe lecția viitoare. Scurt, clar și cuprinzător asta e cam tot ce am făcut până acum și așa decurge c-am tot anul.

Nu a lăsat Universitatea nici anul acesta o amprentă bogată asupra noastră, și toți colegii mei î-mi spun că anul acesta e și mai rău de-cât anul precedent.

Dar asta e sistemul nostru de învățământ și mare învățați din ea oricum nu vom ieși...