Cu toate că m-am născut și locuiesc aici pot să spun cu voce tare că „Urăs această țară!„ urăs tot ce se află în ea...
Urăsc medicina pentru că am pierdut persoane dragi datorită ei, îmi este teamă că în orice moment pot să pierd un membru al familiei din simplul fapt că medicii nu-și fac lucrul. Îmi este teamă că în caz de urgență poți să telefonezi de zeci de ori la ambulanță și fără nici un rezultat. Îmi este teamă să dau naștere unui copil pentru că este un risc foarte mare. Îmi este teamă ca copilul meu să se nască și să învețe aici. Mi-e rușine că gradele de invaliditate se obțin cu bani iar de ajutor social beneficiază persoanele apte de muncă.
Urăs indiferența oamenilor, cum poți să vezi că cineva are nevoie de ajutor și să nu il oferi, să mergi pe lângă și să întorci capul?Ce fel de oameni suntem noi? ...
Urăsc poliția de aici pentru că nu-și fac serviciul iar în caz de incident aceștia stau liniștiți pe scaunele lor și își servesc cafeaua. Îmi este teamă că locuiesc într-o țară în care poliția nu mai are nici o valoare, iar corupția și „cumătrismul„ domină societatea.
Urăsc cadrele didactice de aici pentru că cultura a trecut pe lângă urechile lor și nu i-a atins, pentru că cei care ar trebui să formeze oameni sunt incompetenți. Mi-e frică de faptul că „sovieticismul„ nu v-a pleca niciodată de aici iar noile generații au de suferit din această cauză. Mi-e rușine că gradele didactice se obțin prin mită, iar controalele se petrec cu mesele pline de bucate.
Urăsc faptul că studenții își fac studiile în baza contractului, că notele se obțin cu bani și că tezele de licență le poți procura de la oricine.
Urăs serviciile poștale pentru că sunt cele mai proaste, urăsc barurile și cafenelele pentru că vând alcool minorilor, chioșcure care vând țigări și magazinele care vând marfă cu termenul expirat și nici măcar nu le este frică când depistezi acest lucru.
Îmi e teamă să ajung la bătrânețe și să locuiesc tot aici, să-mi petrec ultimile zile în această țară coruptă și săracă. Nu vreau să ajung la bătrânețe și să trăiesc în sărăcie sau să număr bănuț cu bănuț ca bunica mea. Mi-e teamă că lucrezi o viață întreagă la stat și îmbogățești buzunarul celor de la putere iar la bătrânețe ajungi să mori de foame în nevoi și mizerie.
Nu înțeleg de ce ar trebui să fiu patriot și să iubesc această țară când ea nu face nimic pentru mine. Mă privează de drepturi, de libera expunere și de o viață frumoasă. Îmi reduce șansele de a fi mamă și de a trăi liniștit acasă. Te desparte de familie și de persoanele dragi. Îți taie orice șansă de a progresa aici. La ce ar trebui să iubesc o țară în care nu există cultură, o țară plină de corupție, de oameni răi și invidioși, o țară care mi-a distrus copilăria și m-a privat de lucruri frumoase .
Mi-e teamă să nu-mi petrec toată viața aici, mi-e teamă de sărăcia care ne ajunge din urmă, mi-e teamă de indiferența oamenilor care nu va dispărea niciodată. Îmi pare rău că conceptul de „moldoveni inteligenți” a dispărut de mult iar cultura și tradițiile se bazează doar pe băutură și mese încărcate de bucate. Îmi pare rău că tinerii nu au nici o perspectivă iar fetelede de la noi au ajuns să se vândă pentru lux și avere, că oamenii de rând sunt lipsiți de drepturi și că în fruntea statului stau niște hoți și criminali...
