Acel sentiment de nedescris

Și totuși acel sentiment există... acel sentiment de nedescris care te pune într-o stare de neliniște. E o „frică” care care te face să te simți neîmplinit, chiar dacă în jur situația sa calmat. E ca o neîmplinire a propriei personalități, chiar dacă la moment totul e bine, nevoile fiziologice, de securitate, nevoile sociale sunt împlinite... Cele 3 trepte importante (piramida lui Maslow ) sunt parțial atinse , dar totuși există frica - frica de a pierde ceva... De ce simt acest total disconfort la moment? Simt că fierbe - fierbe în clocote interiorul meu, vreau să urlu să spun tot ce cred, tot ce vreau pentru a mă simți bine. Mă simt asemenea imaginii date... 

O lume ideală cu lucruri ideale

Voi, tot faceți parte din categoria de oameni care cred că „lucruri ideale” nu există pe fața pământului? De ce vă întreb pe voi, fiindcă eu personal nu cred în asta, din cauza acestei imagini.

Oare ție îți pasă de ceilalți?

Oare ție îți pasă de ceilalți? Oare?

Zici că nimănui nu îi pasă de tine, că nimeni nu te iubește, că ceilalți nu te apreciază pentru ceea ce faci, că ești o persoană bună, că te strădui foarte mult și că în jurul tău sunt numai persoane care îți doresc răul. 

Dar oare ție îți pasă de ceilalți? 

Gânduri în relația cu oamenii

Uneori când vine vorba de discuții serioase mă blochez complet, simt cum mi se învârtesc cuvintele în cap și nu găsesc o formulare corectă a întrebării sau pur și simplu se amestecă toate cuvintele și sunt gata să explodeze din cap. Alteori, am atâtea întrebări de pus și am nevoie de atâtea răspunsuri încât nu mai dau posibilitatea persoanei de alături să-mi răspundă la cele întrebate. 

La ce duce o muzică bună?

Cu toate că nu aveam dispoziție de dimineață și credeam că-l voi devora pe oricare îmi va ieși în față ziua a decurs destul de frumos. O plimbare lungă pe jos la aer curat (cu toate că a fost c-am răcoare), da zic lungă fiindcă mi-au cam intrat în deprindere primblările astea pe jos cu orele  în singurătate.