Micul Hans

”De fapt nu sunt o carte plină de înțelepciune/sunt un om cu contradicțiile sale,,  (C.F.Meyer)

Un citat care mi-a plăcut foarte mult și pe care l-am citi azi într-o carte „ Nevroza la copil” de Sigmund Freud, am citit numai prima parte a cărții în care se povestește despre un băiețel de 5 ani, Herbert Graf (micul Hans cum îi spun toți), fiul lui Max Graf, muzicolog și entuziast susținător al psihanalizei, băiețel care dezvoltase o fobie de cai. Freud l-a văzut de fapt pe băiețel o singură dată, analiza desfășirîndu-se, de fapt, prin intermediul tatălui săi. Copmplexul Oedip este considerat cauza fobiei: dimensiunea ostilă a ambivalenței afective față de tată. După ce a făcut cunoștință cu sursele angoasei sale, Hans rezolvă această problemă într-o manieră a sa, îl căsătorește pe tatăl său cu bunica, fapt care mama sa rămîne liberă și el poate să iasă din nou pe srtadă împreună cu ea.

Interesant pentru mine a fost și comportamentul său față de surioara m-ai mică care apăruse pe lume la numai 2 ani și un sfert, o vede foarte deosebită față de el, micuța are un „facepipi”( așa numește el organul genital) foarte mic în comparație cu a lui, cu toate că și el era mic. De asemenea când toți o lăudau pe micuță și îi acordau atenție se consola spunând :„lumea nu o s-o iubească când o să vadă că ea nu are dinți!”, sau multe lucruri care la prima vedere ți s-ar părea caraghioase, ele sunt lucruri normale pe care trebuie să le aibă un copil la vârsta sa atunci când în familie apare un al doi-lea copil, iar totă atenția care era acordată lui Hans aum i se acordă sorioarei m-ai mici.

Faptul cum Hans depășește această fobie e un lucru extraordinar, așa mic cum este. Mi s-a părut o povestire foarte interesantă , m-ă intriga din ce în ce m-ai mult comportamentul său și faptul cum reacționa la diferite întrebări puse de tatăl său, încât nu m-ai aveam răbdare să văd cu ce se termină...

Am găsit o oarecare plăcere în următoarea conversație, (de fapt aceasta și a fost o primă clarificare a fobiei sale):

****

Vin acasă și vorbesc cu soția mea, care a făcut diverse cumpărături și mi le arată. Printre acestea se află și o pereche de chiloți galbeni. Hans spune de câteva ori: „Pfui”., se aruncă pe jos și scuipă. Soția mea spune că a mai făcut așa de câteva ori, cum vedea chiloții.

Îl întreb:„de ce spui pfui”?

Hans: „Din cauza chiloților”.

Eu: ”De ce, din cauza culorii pentru că e galbenă și îți aminteșe de pipi sau de lumpf (așa numește Hans excrementele)?

Hans: „Lumpful nu este galben, este alb sau negru.” Imediat după aceea: „Faci ușor lumpf când mănânci brânză?”( asta i-am spuso eu odată, când m-a întrebat de ce mănânc brânză.)

Eu: „Da„.

Hans: „ De aceea mergi întotdeauna dimineața să faci lumpf?

Aș vrea tare mult să mănânc brânză cu pâine cu unt”...

****

Hans aseamănă chiloțeii galbeni cu „pipi„ iar în continuare merge vorba despre chiloțeii negri la care face la fel fiind-că îi aseamănă cu „lumpul” (excrementele). De aici reiese din ce cauză părinții aveau probleme cu el ca să meargă la oliță, îi era frică...De asemenea chiloțeii negri îi m-ai aseamănă și cu calul negru de care se teme, iar atunci când mama îi dezbracă și îi aruncă jos î-și aduce aminte de calul care a căzut...

E o istorioară destul de captivantă în care se arată atât comportamentul părinților față de copil cât și comportamentul copilului, destul de dificil, în această perioadă.

Merge vorba despre 1903 (aprilie) Nașterea lui Hans – 1907 (mai) 5 ani -Sfârșitul analizei