De multe ori nu numai eu dar majoritatea ne
confruntăm cu acest termen „ascultarea”. Și nu merge vorba de ascultarea față
de părinți ci de a răbda și de a asculta ceea ce-ți spune o persoană indiferent
cine este. Mă refer aici la două categorii de oameni.
La mulți
apare următoarea remarcă: Nimeni nu m-ă ascultă! Sau mulți se gândesc că: vai
eu ce sunt de înțelegător, la toți mă strădui să le intru în voie, pe toți îi
ascult, pe toți îi ajut dar pe mine nimeni. Toți ne stăruim să arătăm că suntem
victime și vai ce se întâmplă cu noi, toți din jurul nostru sunt nuștiu cum și
eu sunt nuștiu cine... Dar haideți să ne punem următoarele întrebări: poate că
problema e în mine, poate că eu nu sunt ceea ce m-ă cred, sau poate că sunt
oameni care m-ă ascultă și pe mine atât de bine însă pentru mine nu e
îndeajuns, poate că eu nu sunt mulțimit/ă de ceea ce se întâmplă în jurul meu,
poate că toată problema e în mine și nu neapărat în persoana de alături. Cu
toți ne stăruim să căutăm problema la cei din jur și foarte rar sau chiar
niciodată să nu vedem problema în noi, și aceasta probabil este și cel m-ai
dificil lucru cu care ne confruntăm. De regulă aceste persoane sunt
morocănoase, ambițioase, permanent să caute problema acolo unde ea nu este sau
să se agațe de ceva ce nu are importanță. Aceasta este prima categorie de
oameni adică, cei care sunt ascultați dar niciodată nu sunt mulțumiți și le
place să o facă pe victima
.
O altă categorie de oameni despre care doresc să
vorbesc sunt cei, care, îi ascultă pe toți indiferent de ce nu vorbesc ei și că
de cele mai puține ori sunt ei înșine ascultați, însă foarte rar sau aproape
deloc nu spun despre aceasta. De regulă aceste persoane se inhibă în sine când
merge vorba despre viața lor personală, preferă să scrie fie că este vorba de
texte, poezii,romane, agende proprii, articole ș.m.d., sunt persoane care nu î-și
fac prieteni...
Cunosc un citat care î-mi place foarte mult : „
Lumea ar fi la fel de fericită dacă oamenii ar fi la fel de capabili să tacă pe
cât sunt la fel de capabili să vorbească” ( Baruch Spinoza). Citind acest citat
m-am dat seama că lumea întradevăr este nefericită din cauză că nu știe să
asculte, dacă ar asculta ce vorbește persoana dragă atunci ar ști ce-i place,
ce î-și dorește care este problema cu care se confruntă, în așa mod lar putea
face fecricit, sau dacă și-ar ascukta aproapele ar ști care este perioada
dificilă în acre se află acesta acum, sau dacă cel puțin ar ști să asculte
chiar și aceeași noutate ar cunoaște situația în care se află ei acum și
aceasta fiind tot spre binele fiecăruia. Însă de obicei oamenii iubesc să-o
întrerupă din vorbit pe cei de alături spunăndu-și mai întâi ei părerile apoi
ascultând care este situația, sau chiar aceiași noutate pe care o ascultă, film
ș.m.d. pe care iubesc să le comenteze spunând mai îtâi tot ceea ce cred ei.
La un moment dat î-ți dai seama cât de zombați
suntem toți cât de neînțelegători și cel mai important e că suntem „lași”,
fiindcă ne temem să auzim ceea ce este cu adevărat sau ceea ce se întâmplă
propunând mai întâi de toate ideea noastră și ceea ce am dori să auzim. De aceea
de cele mai multe ori suntem mințiți sau chiar ignorați atât de persoana dragă
cât și de cei din jurul nostru, și acest lucru ne întristează foarte mult
răscolind o sumedenie de întrebări: de ce? De ce se comportă în așa mod cu
mine, de ce sunt mințit/ă, nu sunt ascultat/ă ș.m.d. Dar de fapt oamenii nu
știu să prețuiască să asculte și să înțeleagă adevărata problemă.
Ajungem la concluzia că întradevăr a ști să asculți
este o artă, o artă pe care nu toți știu să o cunoască și să o mănuiască.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu