sâmbătă, 1 octombrie 2011

Materie


De multe ori oamenii nici nu-și dau seama cât de multă suferință provoacă persoanelor dragi, prin comportament, vorbire, cuvinte, priviri chiar și prin tăcere oamenii provoacă durere… Și atunci când treci prin aceste momente nu-mai atunci înțelegi cu adevărat că viața e un adevărat coșmar în care ne trezim în fiecare dimineață trăindu-ne clipele monoton și murdar. Fiecare gând, fiecare vorbă s-au privire e plină de murdărie. Nu suntem capabili de nimic fiind-că nu știm nimic și cât de deștepți nu ne-am considera asta nu e decât o mască și m-ai murdară și mai hidoasă decât ce-a pe care o avem. Nu există oameni deștepți lumea e o nemernicie fără de scăpare. Și cât de mult nu ne-am plânge pentru durerea pe care o avem nimeni nu ne va susține cu adevărat totul este pentru o primi ceva în schimb, egoismul uman nu permite nimănui să fie bun chiar nici cu el însu-și.
Stau la un pas de ceea ce a putea avea mai frumos și mai bun pentru mine însă sumedeniile de motive ne-întemeiate acoperă ceea ce am putea numi fericire. Văd atâta nelegiuire încât totul în jur mi se pare trădător, artificial și fără rost. Copacii care se schimbă prin atâtea cicluri, florile care ne uimesc, timpul schimbător, întreaga natură mi se pare artificială și trădătoare, încât cred că dacă m-aș trezi într-o noapte pe la ora 3 s-au 4 și ași încerca să filozofez la tulpina unui copac el s-ar întoarce și miar vorbi grosolan alungându-mă la culcare, s-au dacă aș dori să rup o floare ea m-ar mușca dureros. E o lume pe care nu o cunosc dacă privesc cu ochii treji, e o lume pe care nu am cunoscut-o nici odată. Persoanele pe care î-mi pare că le cunosc foarte bine de fapt nu le cunosc nici un pic, nici eu nu m-ă cunosc! Ce-a care umbla odată cu cosițe blonde-aurii, cu rochițe noi în pantofei de lac, cu zâmbet dulce și cu priviri șirete astăzi chiar dacă m-aș privi ore întregi în oglindă nu ași  m-ai recunoaște nimic din ceea ce a fost. Oare ce sa întâmplat? Unde a dispărut acel copil ștrengăreț și zglobiu de altă dată? S-a prefăcut într-o domnișoară una veselă la exterior însă plină de tăciune în interior, plină de durere și mister, a cărei elemente trag fiecare în părți diferite, ochii spun una, inima alta, buzele vorbesc de la ele, gândul stă undeva într-un colț punând ceva la cale, picioarele duc acolo unde vor, iar mâinile doar mai fac ceea ce le-au rămas să facă.
Și toate acestea doar pentru a ajunge la piedistal în vârful cel m-ai de sus.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu